Cine suntem?
- Asociația EcoLogic este o organizație non-profit de protecție a mediului, independentă, neafiliată politic sau religios, înființată în baza O.G 26/2000, conform hotarârii judecătorești nr. 7/16.08.2001.
- Viziunea organizației este cea a unei lumi în care omenirea trăiește în armonie cu natura, aducând în schimbul beneficiilor oferite de aceasta, contribuția voluntară a fiecărei persoane în protejarea și ocrotirea valorilor naturale ca bază al unui mediu de trai sustenabil.
- Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii în care trăim, astfel încât generațiile viitoare să se poată bucura de aceleași beneficii oferite de natură.
- Păstrarea valorilor actuale înseamnă pentru noi ocrotirea patrimoniului natural, conservarea biodiversității și dezvoltarea conștiinței ecologice a locuitorilor alături de creșterea angajamentului acestora în acțiunile de protecție și conservare.
- Custode al sitului Natura 2000 Gutâi – Creasta Cocoşului.
- Realizator şi administrator al drumului verde “Drumul Moştenirii Maramureşene”
Obiective
- Conservarea biodiversității: îmbunătățirea managementului naturii pentru maximizarea diversității speciilor.
- Reducerea poluării și minimizarea efectelor acesteia: îmbunătățirea sănătății mediului și a sănătății publice din comunitățile afectate.
- Reconstrucția ecologică a mediilor degradate.
- Educație ecologică: dezvoltarea unei atitudini responsabile referitoare la problematica mediului înconjurător.
- Dezvoltarea conștiinței ecologice a tinerilor prin programe special dedicate acestora: cluburi/centre de tineret, tabere educaționale, schimburi de experiență, activități extracurriculare.
- Întărirea participării publice la procesul decizional privind politica de mediu.
- Îmbunătățirea și armonizarea legislației de mediu la standardele europene.
- Valorificarea eco-turistică a mediului montan.
- Promovarea agriculturii organice și al practicilor agricole sustenabile ce contribuie la menținerea biodiversității.
Principiile care ne ghidează
- Asociația EcoLogic, prin membrii și voluntarii săi, militează pentru transmiterea respectului față de natură și crede în potențialul fiecărei persoane de a adopta o atitudine protectoare față de aceasta.
- Valori – în munca noastră ne bazăm pe lucrul în echipă și pe comunicarea deschisă și împărtășim valori fundamentale ca: respectul pentru diversitate, spiritul de inițiativă și dedicația, dublate de transparență.
- Abordarea noastră e întotdeauna constructivă și orientată spre soluții.
Rapoarte anuale
Afilieri
– membru al NGOplatforMM – reţeaua organizaţiilor
neguvernamentale din Maramureş
– membru în Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Mara – Gutâi
– membru în Consiliul Director al Agenţiei de Management Energetic
Maramureş